Tutunul, surse Wikipedia :
WWW.TUBURIAPARATE.RO

Tutunul sau „tabacul” (Nicotiana) este o plantă din familia „Solanaceae” familie de care aparţin şi tomatele, cartoful, şi mătrăguna. Tutunul ajunge în Europa după descoprirea Americii (1492). Francezul Jean Nicot a contribuit la introducerea tutunului în Franţa ca plantă medicinală. Mai târziu s-a reuşit izolarea nicotinei din frunzele de tutun. Iniţial, acest alcaloid a fost folosit ca insecticid, ulterior a fost trecut la categoria droguri.

Utilizare

Până în secolul XVII, tutunul era considerat plantă medicinală folosită în afecţiunile oculare. Ca plantă de cultură sunt folosite în prezent (2009) numai două varietăţi dintre Nicotiana tabacum din „Virginia” este cea mai răspândită. Recoltarea tutunului se face în mod deosebit pentru producerea ţigărilor. Tutunul de culoare închisă obţinut prin uscarea frunzelor plantei Nicotiana rustica este un tutun mai apreciat decât tutunul de culoare deschisă. În prezent, industria farmaceutică caută obţinerea din tutun a unor medicamente. Tot din tutun se obţin extracte pentru industria de parfumuri.

Tutunul face parte din plantele al căror genom este bine cunoscut; de acea este o plantă utilizată frecvent în cercetările genetice. O altă utilizare a plantei este ca plantă ornamentală, cu variantele Nicotiana sylvestris, Nicotiana x sanderae, „Nicotiana forgetiana şi Nicotiana alata. Prin încrucişări s-au obţinuţi produşi cu flori cu un colorit variat şi cu aromă plăcută ca de exemplu „Regina nopţii” (Nicotiana alata).

În prezent sunt tot mai criticate reclamele care propagă fumatul, se caută informarea consumatorilor despre efectele negative ale nicotinei prin material documentar sau prin legi care le impun producătorilor ca pe pachetul de ţigări să existe inscripţia „tutunul este un produs cancerigen”. În Europa sunt localuri sau locuri de muncă unde, pentru protejarea nefumătorilor, este interzis fumatul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s